Școala Gimnazială “Ion Bojoi” a reprezentat și reprezintă în continuare o parte importantă a învățământului și culturii din localitatea Flămînzi.
Prima școală în Flămînzi își începe activitatea încă din anul 1835 pe moșia domnitorului Mihail Sturdza, înființată chiar de acesta, sfătuit de către marele cărturar Gheorghe Asachi. În primii anii de învățământ de masă, 1865-1867, școala a funcționat în clădirea de lângă biserica “Pogorârea Duhului Sfânt”, iar din anul 1867 funcționează în clădirea hanului din centrul satului. Începuturile propriu zise ale școlii sunt legate de numele învățătorului Constantin Maxim, care se preocupă de construirea unui local destinat școlii. Acesta cere prefecturii Botoșani, împreună cu primarul comunei Flămînzi de la acea vreme, construirea unui local de școală care să poate deservi și satele Cordun și Poiana. Cere acordarea a 40 de prăjini de teren din moșia Principelui Dimitrie Sturdza și cărămidă din palatul vechi.

Astfel este data în folosință în 1911 o școală cu 4 săli de clasă și cancelarie, cu o locuință în curtea școlii, magazie cu încăperi pentru lemne și alte materiale. Pe lângă o activitate didactică exemplară, Constantin Maxim desfășoară și o bogată activitate obștească pentru ridicarea satului, implicându-se activ și în răscoala țăranilor din 1907 pentru care această localitate este faimoasă și care a reprezentat scânteia marii răscoale țărănești din România, având chiar o poziție de lider împreună cu preotul Toma Săvescu. A fost arestat, amendat și persecutat pentru aceasta și doar intervenția prietenului Nicoale Iorga în Parlamentul țării face ca învățătorul să fie eliberat și declarant nevinovat. Tot Maxim, împreună cu alți intelectuali din comună, este inițiatorul Monumentului eroilor neamului din Flămînzi căzuți în războiul pentru independență de la 1877-1878, ridicat în anul 1912 în fața școlii pe care o conducea. Încet, încet numărul învățătorilor din comună crește, și pe lângă școala primară (1921-1924) apar și clasele V-VII (1924). Perioada 1930 – 1944 a fost un adevărat moment de afirmare a prestigiului școlii, o perioadă de demnă ținută a cadrelor didactice. Trecând și peste perioada grea de după război, prima serie de absolvenți a 7 clase a avut loc în anul 1952. În perioada 1948 -1989 au contribuit la bunul mers al educației 142 cadre didactice, 102 calificate și doar 40 necalificate. Obiectivul principal al școlii în toată această perioadă a fost obligativitatea cuprinderii tuturor copiilor de vârstă școlară, în cele două cicluri primar și gimnazial, îmbunătățirea frecvenței, reducerea repentenției și pregătirea pentru aplicarea cunoștințelor teoretice în activitatea practică.